Ziua în care am început să-mi iubesc cicatricile

Ziua în care am început să-mi iubesc cicatricile

Una dintre cele mai importante lecții pentru mine a fost aceea de a-mi accepta și iubi corpul.

Încă de mică, m-am ales cu tot felul de semne de bună purtare, cum se spune în popor. Din punctul meu de vedere ele reprezintă adevărate capodopere, fiecare având în spate un cod cheie și o semnificație aparte.

Spre exemplu:

  • în zona mâinii drepte, cicatricea, dintre degetul mare și cel mijlociu, și-a pus amprenta asupra mea în urma unei înțepături puternice din pricina unui trandafir din grădina blocului în care locuiam la acea vreme;

  • în zona genunchiului, am căzut în smoală în mijlocul străzii, când am alergat după minge;

  • în zona dinspre cot, mi-a intrat clanța de la ușă în mână;

  • în zona bărbiei, am căzut în timp ce mă jucam în bucătărie cu o minge de tenis;
  • nasul mi l-am spart căzând din cărucior;
  • capul mi l-am spart într-o seară, în timp ce dormeam, într-unul din visele din care am tresărit și am ajuns să mă trezesc plină de sânge, după ce m-am lovit de  tăblia patului;
  • mâna mi-am fracturat-o de câteva ori.

Acestea sunt doar câteva dintre exemple. Am avut ani în care nu îmi acceptam corpul și făceam tot ce puteam ca să îi ascund cicatricile.

Pe timpul verii, în adolescență, stăteam, de cele mai multe ori, îmbrăcată în pantaloni lungi ca să nu mi se observe picioarele, iar restul cicatricilor încercam să le ascund prin tot felul de metode care îmi consumau multă energie și-mi creau un cerc vicios încărcat cu multe complexe și neîncredere în mine.

Astăzi îmi iubesc toate cicatricile, am înțeles mesajul din spate pentru fiecare din ele și le sunt recunoscătoare pentru fiecare dar în parte. Nu mă mai afectează sau deranjează prezența lor.

Din ziua în care mi-am iubit cicatricile, viața mea a devenit mai curgătoare, mersul prin viață a devenit mai lin, corpul mai ușor, flexibil și inima mai deschisă.

Trupu’-mi este mereu,
Casa sufletului meu!
Sunt aici să-l onorez, să-l îngrijesc,
În același timp să îl respect și să îl iubesc.
El mă susține în misiunea mea de zi cu zi,
Și mă însoțește în orice loc aș fi.

În afară de toate acestea, eram nemulțumită și de structura corpului meu, dar despre acest aspect am decis să ofer detalii într-un articol viitor.

Subiectul este mult mai vast și complex, la fel ca și procesul de transformări prin care am trecut.

Îmi doresc, cu această ocazie, să-i mulțumesc Roxanei Cimpoieru Ilie, din inimă, pentru că m-a ajutat să creez timpul, spațiul și decorul necesar pentru a mă manifesta în toată splendoarea mea și de a putea îmbrățișa o parte din vastele mele moduri de exprimare.

1 Comment

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.