Testimoniale

Alin Boncea
"Masajul oferit de Andreea Croitoru pot spune că mi-a schimbat viziunea asupra vieții. De ce spun asta? O spun pentru că datorită ei și conceptului de Darmasaj am reușit să-mi schimb viața cum nu sperasem vreodată.
Afirm acest lucru deoarece aici discutăm despre cu totul altceva decât știm fiecare dintre noi. În afară de faptul că lucrează în mod direct cu corpul, reușește să rezolve lucrurile și pe plan spiritual. Asta și face diferența dintre un salon de masaj obișnuit și ceea ce se întâmplă la Darmasaj.
Cu ajutorul ei, mi-am dat voie să fiu Eu mai mult decât eram înainte, ceea ce a dat un alt sens al zilelor mele. Tot în cadrul masajului, reușisem să conștientizez enorm de multe lucruri. Unul dintre ele era că necesar să mă consider mult mai valoros decât înainte. Fapt ce m-a bucurat nespus. Aș vrea să menționez că mi-a oferit tot felul de stări nemaîntâlnite până atunci și că mă simțeam purtat prin tot felul de portaluri și energii incredibile. Instant, i-am simțit energia nemăsurabilă pe care o avea în ea. Pe plan spiritual, lucrurile se schimbase total.
Pot spune cu tărie că reușisem, nu știu cum, să-i observ cel de-al 3 lea ochi, ceea ce a fost uimitor pentru mine.
Trăirile au fost foarte intense, aspect care m-a lăsat fără cuvinte. Tot ce fusese neclar pentru mine de foarte mulți ani, pe mai multe planuri, începură să devină din ce în ce mai clare. Aveam sentimentul că mă umplea cu energia ei infinită.
Cel mai ireal lucru ce mi se întâmplase în acele momente a fost clipa în care, în capul meu, a început o lumină difuză să iasă din mine și să se întoarcă înapoi de unde ieșise. Acel ceva, că nu știu cum să explic fenomenul, se amplifica din ce în ce mai intens, iar viteza cu care se deplasa devenea incredibil de mare. Atunci am realizat că se crease o conexiune între Sinele meu și Sinele ei.
Fenomenul straniu, dacă-i pot spune așa, schimba ceva înăuntrul meu. Simțeam cum scoate la iveală lucruri știute și, mai ales, neștiute din mine, iar acest aspect îmi oferea o stare de liniște și înțelegere mult mai amplă. Înainte de a încheia, aș dori să mai dezvălui că tot ce s-a petrecut din acel moment a schimbat toată realitatea mea de până atunci. A dat o altă notă vieții mele și, mai mult de atât, a adus ceva ce nu se poate explica în cuvinte.
Darurile primite din partea ei au fost binevenite și le-am făcut loc pentru totdeauna în sufletul meu. Pe această cale, aș vrea să-i mulțumesc pentru tot ce mi-a oferit și dăruit. O recomand pe Andreea Croitoru pentru că are tot ceea ce fiecare dintre noi are nevoie. Tot ce face nu se poate compara cu nimic din ce oferă alte saloane de masaj. Aici este vorba de mult mai mult decât un simplu masaj. Trebuie să ai har pentru a face ceea ce Andreea reușește cu brio.
 
Felicitări din tot sufletul meu, Andreea!" 
Vera

"Masajele Andreei Croitoru sunt complexe și complete pentru că ea combină mai multe tehnici de masaj. Ambianța din salonul ei este primitoare și relaxantă. Masaje plăcute vă doresc!"

Andreea Elena

"Andreea, tipul meu de masaj preferat este Lomi Lomi. Pentru necunoscători, acest tip de masaj hawaian are o vechime de cel puțin 2000 de ani. Terapeuții antici ce utilizau Lomi Lomi (preoții Kahuna) erau maeștri în masaj de vindecare și practicau această artă cu dragoste și în strânsă legătură cu natura. Credința lor era că problemele fizice și bolile sunt o cauza a emoțiilor reprimate, a dizarmoniei psihice și spirituale. De asemenea, masajul era concentrat pe descoperirea zonelor cu blocaje energetice.

Mulțumesc că ai readus această comoară zilelor noastre. Avem nevoie să redescoperim natura și adevăratul nostru potențial. Despre cum mă simt în timpul masajului !? ... Pur și simplu mă transpune în altă lume. Uneori simt emoții ce mă fac să plâng sau să râd și asta pentru că undeva în corpul meu energia lucrează la un potențial ridicat și deblochează.

Deși după o ședință de masaj reacția este să mergi să dormi,uite că Lomi Lomi te trimite direct la treabă, și te motivează să rezolvi cât mai multe din treburile cotidiene pentru că ai un nivel de energie și conștientizare ridicat.

Sunt multe de spus despre asta, dar și mai multe de simțit. Până nu îl încerci nu îți poți da seamă cu adevărat de beneficiile lui.

Te îmbrățișez Andreea și multă energie îți doresc! "

Raluca

"Masaj high-profile. Vibrezi pe niveluri înalte ale sinelui tău, te purifici și inspiri relaxare prin toți porii. Recomand cu cea mai mare încredere colaborarea cu Andreea, bazată pe experiența proprie de 3 ani, ani în care am învățat să cer și să primesc răspunsurile îndelung căutate!"

Luiza

"La Andreea aveți parte de atingeri mătăsoase și de un răsfăț al simțurilor, dăruite din toată inima!"

Ionuț Iulian Ungureanu

"Masajul pentru Andreea este o artă! Poți să simți pasiunea ei pentru masaj chiar de la depărtare. Este un suflet menit să ofere vindecare și susținere. Recomand cu drag terapiile Andreei și energia ei molipsitoare. Are farmecul de a te relaxa și de a te purta prin locuri nemaivăzute."

Catinca Alexandra

Îmi ofer mie însămi darul de a opri timpul în loc și de a mă abandona total relaxării și regenerării. De fiecare dată când merg la ea la masaj, știu că merg pe mâinile cele mai bune, ale unei profesioniste și ale unui om care face lucrurile cu o dăruire de care fiecare dintre noi ne putem lăsa inspirați. Fiecare parte a corpului este tratată cu respect și cu răbdare, liniștea se așterne ca un văl de mătase, dând voie corpului și minții să se liniștească complet, astfel încât te regăsești tu cu tine, dezgolit de orice măști, griji, îndatoriri sociale, în clipe prețioase de respiro și de meditație. Masajul pe care îl oferă Andreea clienților ei semnifică nu doar relaxare ci și o formă de autocunoaștere. În urma masajului mă simt de fiecare dată mult mai ușoară, relaxată și cu o armonie deplină între trup, minte, suflet. Recomand cu deplină încredere să mergeți la ea, deoarece nu veți regreta ci din contră, eu spun că veți aștepta cu nerăbdare următoarea ședință!"

%d blogeri au apreciat: